13 adevăruri din Scriptură pentru mângâierea copiilor neliniștiți

Cristi Boariu
7 Min de Citit

Pe măsură ce încurajezi o atmosferă de conversație deschisă cu copilul pe care îl ajuți, asigură-te că îți susții discuțiile cu adevăruri încurajatoare din Scriptură.

Iată câteva idei pentru a te ajuta să începi:

1. Nu eşti singur!

    Psalmul 23:4 – „Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morții, nu mă tem de niciun rău, căci Tu eşti cu mine. Toiagul şi nuiaua Ta mă mângâie.”

    2. Ai valoare!

    1 Petru 2:9 – „Voi însă sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată.”

    Matei 10:31 – „Deci să nu vă temeți; voi sunteți mai de preț decât multe vrăbii.”

    3. El îți vede lacrimile!

    Apocalipsa 21:4 – „El va şterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.”

    Psalmul 46:1 – „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi.”

    4. Există ajutor!

    Evrei 4:15-16 – „Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci Unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem, dar, cu deplină încredere de scaunul harului, ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutați la vreme de nevoie.”

    5. Viața ta are un scop!

    Ieremia 29:11 – „Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.”

    6. Situația prin care treci este temporară!

    2 Corinteni 4:16-18 – „De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci, chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.”

    7. Există o cale de ieşire!

    1 Corinteni 10:13 – „Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.”

    8. Eşti mai mult decât aspectul exterior!

    1 Samuel 16:7 – „Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă.”

    9. Nu-ți poți imagina ce bine te aşteaptă!

    1 Corinteni 2:9 – „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc.”

    10. Nu te vei simți întotdeauna aşa cum te simți acum!

    2 Corinteni 4:8-9 – „Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți.”

    Psalmul 30:5 – „Căci mânia Lui ține numai o clipă, dar îndurarea Lui ţine toată viața: seara vine plânsul, iar dimineața, veselia.”

    11. Eşti foarte iubit!

    Ieremia 31:3 – „Te iubesc cu o iubire veşnică; de aceea îți păstrez bunătatea Mea!”

    Efeseni 3:16-19 – „Și-L rog ca, potrivit cu bogăţia slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru, aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă; pentru ca, având rădăcina şi temelia pusă în dragoste, să puteţi pricepe împreună cu toţi sfinţii care este lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălțimea; şi să cunoaşteţi dragostea lui Hristos care întrece orice cunoştinţă, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.”

    12. Nu vei fi făcut de ruşine!

    Isaia 54:4 – „Nu te teme, căci nu vei rămâne de ruşine; nu roşi, căci nu vei fi acoperită de ruşine, ci vei uita şi ruşinea tinereţii tale şi nu-ți vei mai aduce aminte de văduvia ta…”

    Evrei 13:5-6 – „Să nu fiți iubitori de bani. Mulțumiți-vă cu ce aveţi, căci El însuşi a zis: «Nicidecum n-am să te las, cu niciun chip nu te voi părăsi.» Aşa că putem zice plini de încredere: «Domnul este ajutorul meu, nu mă voi teme: ce mi-ar putea face omul?»”

    13. Dumnezeu pregăteşte ceva bun pentru viața ta!

    Geneza 50:20 – „Voi, negreşit, v-ați gândit să-mi faceți rău: dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume, să scape viața unui popor în mare număr.”

    Romani 8:28 – „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.”

    Articol extras din cartea „Manual de consiliere a copiilor” care  își propune să echipeze consilierii, părinții, pastorii și toți cei care iubesc copiii, cu resursele, informațiile și contextul biblic necesar pentru o consiliere eficientă.

    Cartea este disponibilă aici: https://magazin.cristiboariu.com/product/manual-de-consiliere-a-copiilor-amy-baker/


            Motiv de rugăciune

            Să ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze toți părinții cu înțelepciune în creșterea și educarea copiilor.

            Manual de consiliere a copiilor

            Această resursă esențială abordează o gamă variată de probleme specifice cu care se confruntă copiii, inclusiv anxietatea, furia, abuzul, gândurile și acțiunile suicidale, automutilarea, divorțul părinților, rușinea, durerea, handicapul, boala și multe altele.

            56,90lei
            Manual de consiliere a copiilor

            Partajați Acest Articol