Cel puțin 30 de morți în inundații și alunecări de teren în India

În districtul Solan, o explozie de nori a ucis 9 persoane și alte 12 au murit din cauza alunecărilor de teren din capitala statului.

Cristi Boariu
3 Min de Citit

Cel puțin 30 de persoane și-au pierdut viața în urma inundațiilor și alunecărilor de teren care au avut loc în regiunea Himalaya din India. Numeroase persoane sunt în continuare prinse sub dărâmături sau sunt date dispărute.

Echipele de salvare lucrează pentru a găsi supraviețuitori și pentru a oferi asistență celor afectați de catastrofă.

Conform informațiilor transmise, ploile musonice au provocat astfel de inundații și alunecări de teren. În districtul Solan, o explozie de nori a ucis 9 persoane și alte 12 au murit din cauza alunecărilor de teren din capitala statului.

„În ultimele 48 de ore, mulți oameni au murit.
Fac apel la oameni să rămână în casă
și să nu se aventureze afară!”

Sukhu, Ministrul-șef

Autoritățile au declarat că un templu din Himalaya s-a prăbușit într-o alunecare de teren, ucigând cel puțin 9 persoane. Muncitorii încă salvează oameni care se închinau la templu în momentul prăbușirii.

„Ne temem că cel puțin 25 de persoane sunt prinse sub dărâmături și am recuperat deja șase cadavre.”

Hira Lal Ghezta, un oficial de la locul alunecării de teren

Aproximativ 700 de drumuri din regiune au fost închise. Multe programe de la școli și colegii din stat s-au anulat.

În iulie, nordul Indiei a înregistrat un record de ploi musonice care au ucis peste 100 de oameni în aproximativ două săptămâni.

În Bangladesh, peste 50 de persoane au fost ucise chiar în această lună, din cauza ploilor.

Un oficial din Nepal a anunțat că, în urma inundațiilor și a alunecărilor de teren cauzate de muson, aproximativ 67 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 31 de persoane sunt încă date dispărute.


Motiv de rugăciune

Să ne rugăm pentru familiile celor decedați și pentru persoanele rănite din cauza acestor fenomene. Dumnezeu să lase mângâierea și protecția Sa peste ei.

Promo 12 cărți – Devoționale

Se spune că omul poate supraviețui 40 de zile fără mâncare, 3 zile fără apă, 8 minute fără aer, dar nu ar putea trăi nicio secundă fără Dumnezeu. Pastorul Cristi Boariu te îndeamnă să îți începi ziua cu unul din cele 365 de eseuri creștine pe care le-a scris, câte unul pentru fiecare zi din an.

249,90lei
Promo 12 cărți – Devoționale
358,80lei249,90leiVezi mai multe
Partajați Acest Articol