În ultimii ani, am observat o tendință tot mai frecventă în unele biserici moderne: stingerea luminilor în timpul slujbelor de închinare. Această practică ridică o întrebare importantă: cum am trecut de la biserici scăldate în lumină naturală la săli întunecate, unde reflectorul este adesea singura sursă de lumină? Este aceasta o simplă alegere estetică sau ascunde implicații teologice mai profunde?
În mod tradițional, casele de rugăciune puneau accent pe lumină. Dar nu orice fel de lumină, ci lumina naturală.
S-au cheltuit averi pe vitralii și ferestre frumoase pentru a aduce lumina soarelui în interior. Dar de ce?
Cu o mie de ani înainte de apariția vitraliilor, bisericile erau construite pentru a lăsa lumina soarelui să pătrundă încă din cele mai vechi timpuri.
Observați cât de sus erau așezate ferestrele în bisericile vechi. Există un motiv pentru asta.
Așezarea ferestrelor avea o semnificație teologică.
Ferestrele erau plasate foarte sus, astfel încât lumina soarelui să coboare peste congregație de sus, simbolizând și ilustrând prezența lui Dumnezeu care vine din ceruri. Aceasta era o practică aproape universală în bisericile antice.
În jurul secolului al X-lea, bisericile au inventat și popularizat vitraliile, inițial pentru a aduce lumina în culori glorioase și, ulterior, pentru a ilustra vizual pasaje biblice pentru o populație în mare parte analfabetă.
În tradiția bisericilor simple sau modeste, unde nu existau resurse pentru catedrale impunătoare pline de lumină, frații mai săraci umpleau totuși interiorul cu lumină artificială, crezând că Dumnezeu trebuie adorat în lumină, deoarece: „Dumnezeu este lumină și în El nu este întuneric.” (1 Ioan 1:5).
Bisericile au fost primele clădiri electrificate în majoritatea orașelor. Toată lumea își dorea ca biserica să fie luminată prima.
Inventatorul becului, Thomas Edison, a donat primul bec unei biserici presbiteriene din New Jersey, în 1883. Aceasta este locația:
Evanghelia creștină este asemănată cu o candelă care nu trebuie ascunsă, „ci trebuie pusă în sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă” (Matei 5:15).
Creștinii sunt numiți „copiii luminii”.
Deoarece Isus este lumina lumii (Ioan 8:12), arhitectura bisericilor s-a concentrat întotdeauna pe simbolismul luminii.
Bisericile aveau, de obicei, „turnuri-lanternă” pentru a simboliza acest lucru.
De fapt, bisericile erau orientate întotdeauna spre Est, nu doar pentru a fi orientate spre soarele care răsare în timpul închinării de dimineață, ci și pentru că din această direcție va reveni Hristos.
Majoritatea cimitirelor creștine își așază mormintele cu fața spre Est din acest motiv, chiar și astăzi (verificați și voi).
Dar astăzi, multe biserici își vopsesc pereții în negru și diminuează luminile în timpul închinării. De ce se întâmplă asta?
Din cauza fondatorului Mișcării de Creștere a Bisericii, C. Peter Wagner.
Începând cu anii ’80, Wagner și discipolii săi, precum Rick Warren și Bill Hybels, au lansat conceptul de „Biserică prietenoasă cu căutătorii”.
Scopul lor era să atragă cât mai mulți oameni necredincioși și să fie sensibili la ceea ce aceștia își doresc de la o „experiență de biserică”, în loc să se concentreze pe ceea ce Îl glorifică cel mai mult pe Dumnezeu și Îi este plăcut Lui.
Biserica a fost concepută de Dumnezeu pentru a-i aduce pe creștini împreună, în închinare colectivă, ca o congregație unită.
Dar această mișcare a pus accent pe experiența religioasă privată, personală, în detrimentul celei colective.
Dintr-o dată, a fi împreună cu alți oameni, a le vedea fețele sau a cânta în armonie nu a mai contat. Dă volumul la maxim! Nu mai ai nevoie să-l auzi pe cel de lângă tine.
De fapt, pretinde că nici nu e acolo!
Aceasta deconectează biserica. Distruge întregul scop al adunării împreună. Se pierde întreaga semnificație a părtășiei ca un singur trup.
Și, în încercarea de a atrage pe cei pierduți, închinarea a încetat să mai fie participativă și a devenit o reprezentație. Nu mai era vorba de a lua parte, ci de a privi interpreții. Mulțimea a încetat să mai fie o congregație și a devenit un public.
Singura lumină necesară? Reflectorul.
Curând, totul a devenit despre producție. Unii au justificat această schimbare spunând că oamenii „se închină mai bine” în întuneric. Unii chiar cred că Duhul Sfânt ar fi mai activ în întuneric…
Și totuși, evanghelicii au început să observe că slujbele lor seamănă mai mult cu o ședință de spiritism sau cu o adunare a bisericii lui Satan, decât cu modul în care creștinii au ales să se închine timp de 2000 de ani… în lumină.
Unii susțin că a te plânge de acest lucru înseamnă doar „ceartă asupra preferințelor”. Dar adevărul este exact opusul.
Iluminarea redusă este rezultatul aruncării teologiei pe fereastră și adoptării unei strategii de creștere a bisericii care se concentrează intenționat pe preferințele oamenilor pierduți.
Așadar, atunci când intri într-o biserică nouă și observi că sting luminile, ai motive să fii îngrijorat. Teologia lor probabil că nu valorează nimic.
Vino la LUMINĂ! Vino la Isus!
În odaia de sus, unde eram adunaţi, erau multe lumini. – Faptele apostolilor 20:8
Autor: JD Hall
Provocare
Să ne rugăm ca Biserica să rămână un loc al prezenței și sfințeniei lui Dumnezeu, nu o sală de spectacol. Să cerem ca inimile noastre să fie atrase spre închinare autentică, unde fiecare dintre noi participă cu sinceritate și reverență, și unde slava lui Dumnezeu este în centrul a tot ceea ce facem. Să ne rugăm ca lumina lui Hristos să fie cea care ne unește, nu luminile reflectoarelor și formele goale de divertisment.
