„Eu pentru cine votez?” – Despre alegerea care contează

Cristi Boariu
3 Min de Citit

Autor: Pricopiuc Serghei

Suntem în perioada electorală. Sper că, spre deosebire de cetățeanul turmentat, știi pentru cine votezi. Dar și în caz contrar, nu te judec. Am urmărit dezbaterile aferente alegerilor prezidențiale.

Înțeleg că există așteptări de la cei care se întrec în cunoștințe, promisiuni, replici și divulgări. Să nu uităm, totuși, că suntem țara în care campania de vaccinare a trecut pe la Obor unde s-a lăsat cu mici și muștar. Măcar anul acesta asistăm la prăbușirea unui monopol manelistic. Iată că „De vrei gustul fericirii, ștampilează trandafirii” este de domeniul trecutului. Într-o competiție aprinsă, Tzancă Uraganu lansează piesa „Un președinte model” contracarând „Generalul” lui Dani Mocanu.

Înțeleg că nu trăim cele mai bune timpuri din perspectiva securității regionale și a stabilității economice. Am și eu senzația că până intrăm în Schengen se desființează. Sesizez scăderea populației active, problemele migrației și rezultatele dezastruoase ale „României Educate”.

Or, peste toate îngrijorările îmi răsună în minte cuvintele regelui Mihai:

„Mi-am recăpătat liniștea, înțelegând că istoria se află în mâna lui Dumnezeu, nu în mâna muritorilor.”

Prin acest gând nu vreau să încurajez absenteismul la vot, dar te rog să iei și decizia primordială. Nu, nu cea din primul tur al prezidențialelor, nici cea pentru alegerile parlamentare, ci hotărârea aceea care face radical diferența.

Este o bucurie că în această perioadă ne putem aduce aminte de alegerea care contează mereu. Cel mai bine a surprins-o Nicolae Moldoveanu. Acesta a fost închis în perioada comunistă pentru redactarea de imnuri religioase.

După eliberare, Nicolae a încercat să participe la vot. Căutat în listele electorale, acesta a fost respins de funcționari pe motiv că fusese degradat civic. Pe când părăsea clădirea întristat, i-a tresărit un gând. Ce căuta el acolo? Fusese să aleagă oameni, dar nu i s-a permis. Ajuns acasă, Nicolae a luat o hârtie și a scris cântarea „Isuse, dintre toți Te-aleg mereu/În orice zi, în orice clipă”.

Tu ai ales viața sufletului tău? Ai ales harul care te ridică?


Provocare

Să ne rugăm ca Dumnezeu să ne ajute să facem alegeri corecte bazate pe principiile Bibliei.

4 dintre cele mai recomandate cărți pentru consolidare spirituală!

Ei L-au cunoscut pe Dumnezeul lor, volumul I
Ei L-au cunoscut pe Dumnezeul lor, volumul III
Triumfători pe genunchi, volumul I
Triumfători pe genunchi, volumul II

Partajați Acest Articol