Familie arestată în Coreea de Nord

„Totul pentru Isus, chiar și în moarte!”

Cristi Boariu
2 Min de Citit

Pe 30 aprilie, la o fermă din satul Tongam, cinci membri ai unei familii se rugau împreună. Autoritățile au efectuat o percheziție la locul de întâlnire al acestora și i-au arestat pe toți cei cinci, confiscând și literatura creștină pe care aceștia o dețineau.

Sursele spun că grupul mic se întâlnea săptămânal, iar arestarea a avut loc în urma unei informații furnizate de un denunțător.

Creștinii din Coreea de Nord se confruntă cu unele dintre cele mai severe persecuții religioase din lume.

Această țară suprimă drastic libertatea religioasă, iar creștinii sunt activ vizați și persecutați pentru credința lor.

Când sunt prinși la întâlniri religioase sau se găsesc asupra lor Biblii, sunt aspru pedepsiți atât ei, cât și familiile lor.

Aceștia se pot aștepta oricând să fie deportați într-un lagăr de muncă sau să fie uciși imediat.

Nu este clar unde sunt deținuți cei cinci membrii ai familiei respective, dar se pare că ei au refuzat să renunțe la credință.

„Totul pentru Isus, chiar și în moarte!”

familia cu cei 5 membri

La începutul lunii iunie, un raport al organizației pentru drepturile omului din Coreea descrie modul în care o familie creștină, inclusiv un copil de 2 ani, a fost arestată în 2009 pentru că și-a practicat credința și pentru că deținea o Biblie. Se pare că toți au fost condamnați la pedeapsa pe viață într-un lagăr de prizonieri.


Să ne rugăm pentru creștinii persecutați din Coreea.

motiv de rugăciune

Promo Volumele I & II din colecția „Eroii credinței” + CADOU volumul I audio

La achiziționarea celor două volume din colecția „Eroii credinței”, primești ca și cadou volumul I în format audio!u003cbru003eCumpără acum acest pachet promoțional și află mai multe despre oamenii care mi-au influențat copilăria!

69,90lei
Promo Volumele I & II din colecția „Eroii credinței” + CADOU volumul I audio
110,70lei69,90leiVezi mai multe
Partajați Acest Articol