Lumina de la Ierusalim: Minune cerească sau spectacol religios?

Cristi Boariu
6 Min de Citit

În fiecare an, în ajunul sărbătorii Paștelui Ortodox, o flacără numită „lumina sfântă” este aprinsă (sau aprinsă „miraculos”) în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim. Mii de oameni o așteaptă cu emoție, o iau acasă, o pupă, o protejează ca pe un obiect sacru. Dar câți dintre aceștia încetează să mai trăiască în minciună, să bârfească, să se mânie sau să trăiască în curvie? Câți se pocăiesc cu adevărat?

1. Lumina aceasta nu este menționată în Scriptură

Nici Isus, nici apostolii, nici primii creștini nu au așteptat o lumină care să apară deasupra mormântului. Tot ce avem în Noul Testament este un mormânt gol, o piatră răsturnată și o veste: „Hristos a înviat!”

„Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos…” – 2 Timotei 3:16

„Ferice de cei ce n-au văzut și au crezut.” – Ioan 20:29

Nu există nicio poruncă, niciun exemplu, niciun text care să lege vreo „lumină miraculoasă” de sărbătoarea Paștelui.

2. Isus este lumina lumii – nu o flacără

„Eu sunt Lumina lumii. Cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții.” – Ioan 8:12

Creștinismul nu are nevoie de o lumânare aprinsă ca să confirme învierea. Avem Cuvântul scris, avem Duhul Sfânt, avem o viață schimbată. Nu lumina coboară de sus, ci Duhul coboară peste cei ce cred.

3. Este o formă de idolatrie modernă

Lumina este adusă cu avionul de la Ierusalim și apoi distribuită în multe biserici. Oamenii pupă lumânările, le duc acasă ca pe un talisman, temându-se să nu se stingă. Cred că, dacă o au în casă, le va aduce protecție. Dar aceasta nu este credință creștină – este magie religioasă.

„S-au închinat lucrării mâinilor lor…” – Isaia 2:8

„Poporul acesta Mă cinstește cu buzele, dar inima lui este departe de Mine.” – Matei 15:8

Când Hristos ți-a schimbat viața, nu mai ai nevoie de ritualuri exterioare ca să-L simți.

Dacă ne-am înghesui să citim și să trăim Biblia la fel cum ne înghesuim să luăm lumina de la Ierusalim, România ar fi schimbată, iar viețile și familiile noastre ar fi transformate…

4. Diavolul a transformat învierea în spectacol

Ce trebuia să fie o sărbătoare a puterii divine, a fost deturnată într-un show cu camere TV, mulțimi isterizate, emoții colective. Dar diavolul este maestru al imitațiilor:

„Satana se preface în înger de lumină.” – 2 Corinteni 11:14

În loc să vadă slava lui Dumnezeu într-o viață curată, mulți văd spectacolul flăcării și pleacă neatinși.

5. Comercializarea credinței

Transformarea acestui fenomen într-un bun de consum – bilete de avion, pelerinaje organizate, lumânări „speciale” – contrazice învățătura lui Hristos care a alungat negustorii din Templu.

„A făcut un bici de ștreanguri și i-a scos pe toți din Templu… Nu faceți din casa Tatălui Meu o casă de negustorie!” – Ioan 2:13–16

Ce trebuia să fie trăire sfântă a devenit industrie religioasă. Evanghelia nu se transportă cu avionul…

6. Superstițiile religioase

Credința că această lumină aduce binecuvântări speciale, protecție divină sau noroc în casă nu are fundament biblic. Este o formă subtilă de idolatrie emoțională, nu de trăire autentică în Hristos.

„Căci umblăm prin credință, nu prin vedere.” – 2 Corinteni 5:7

„Cei ce se încred în ei înșiși sunt nebuni…” – Proverbe 28:26

5. Flacăra aprinsă, dar inima rece

„Dacă zicem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric, mințim.” – 1 Ioan 1:6

Poți să ții lumină de la Ierusalim, dar să rămâi mort spiritual. Poți să duci flacăra acasă, dar să nu duci niciun strop de lumină în inimă.

⚠️ Concluzie:

Lumina adevărată este Hristos cel înviat, care strălucește în inima celui care crede și trăiește în ascultare. Nu e nevoie de foc fizic sau lumânare aprinsă, ci de focul Duhului Sfânt care să lumineze viețile noastre, iar noi să fim o lumină pentru cei din jurul nostru, spre Hristos.

Dacă această lumină care se aprinde în mormântul din Ierusalim ar veni cu adevărat din cer, atunci ar fi fost confirmată de apostoli, ar fi fost menționată în Biblie și ar schimba viețile tuturor celor care țin în mână acea lumânare.

Din păcate, însă, oamenii se întorc la aceleași păcate ca și înainte, pentru că, în loc să se întâlnească cu Cuvântul adevărului, s-au întâlnit cu o superstiție – o invenție omenească menită să distragă sufletul de la adevărata Lumină, care este Isus Hristos.

„Voi sunteți lumina lumii…” – Matei 5:14

🔎 Provocare:

Poți aduce un singur verset biblic care să recomande flacăra de Paști ca semn divin?

Aștept, cu Biblia deschisă și inima sinceră.

Cu prețuire,
Cristi Boariu


Motiv de rugăciune

Să ne rugăm ca inimile celor care aleargă după lumini exterioare să fie atrase de adevărata Lumină – Hristos Cel Viu. Să caute nu spectacolul religios, ci o credință vie, aprinsă de Duhul Sfânt și ancorată în adevărul Scripturii.

SURSE:
Partajați Acest Articol