Să îi cunoaștem pe Christian și Ina Kopjar, misionari în Liberia

Cristi Boariu
3 Min de Citit

Christian și Ina Kopjar sunt misionari dedicați slujirii în Liberia, Africa de Vest, fiind trimiși de Biserica Penticostală Maranata din Murfatlar, în parteneriat cu Agenția Kontaktmission din Germania. Cu o chemare clară și devotament profund, aceștia aduc transformare spirituală în comunitățile africane prin ucenicizare, mentorat și dezvoltarea lucrării misionare.

Christian, originar din Germania, a fost botezat în 1996 și a descoperit chemarea la misiune în 1998, după ce a urmat o școală de ucenicie. După trei ani de slujire pe vaporul-spital Mercy Ships, în 2010 s-a mutat în Liberia și a preluat conducerea bazei TPM. Ina, născută în Constanța, a fost formată spiritual în Biserica Maranata și, după 15 ani ca director executiv al Centrului Român de Studii Transculturale, s-a mutat în 2023 în Liberia, unde slujește alături de Christian pentru a forma și echipa noi generații de ucenici.

Slujirea lor cuprinde:

🏫 Conducerea bazei de misiune TPM și a Școlii de Ucenicie – Christian și Ina pregătesc tinerii liberieni să devină ucenici și lideri dedicați lucrării lui Dumnezeu.

✝️ Dezvoltarea unei școli de misiune
– Sprijinind mișcarea Assemblies of God din Liberia, ei contribuie la formarea unei noi generații de misionari locali.

👥 Ucenicizarea tinerilor liberieni – Prin mentorat și consiliere spirituală, Christian și Ina ajută tinerii să-și descopere chemarea și să crească în credință.

🌍 Coordonarea misionarilor APME în Africa – Cei doi misionari coordonează activitatea și sprijinul pentru misionarii trimiși de APME în diverse țări africane, asigurându-se că aceștia sunt bine integrați și susținuți.

❗️Pentru a susține lucrarea de misiune din Liberia, donează în acest cont bancar specificând în descriere „Christian și Ina:

Fundația APME – Cont bancar deschis la Banca Transilvania 

RON: RO20 BTRL RONC RT00 G897 1802
EUR: RO32 BTRL EURC RT00 G897 1801
USD: RO45 BTRL USDC RT00 G897 1802
GBP: RO97 BTRL GBPC RT00 G897 1801

Banca Transilvania – SWIFT CODE: BTRLRO22


Motive de rugăciune:

1. Pentru tinerii liberieni înrolați în școala de ucenicie: să devină sarea și lumina de care Liberia are nevoie.

2. Pentru deschiderea școlii de misiune: până la finalul anului 2025, toate aspectele logistice să fie rezolvate, iar cei chemați de Domnul să primească instruirea necesară.

3. Călăuzirea Duhului Sfânt în coordonarea misionarilor APME.

4. Pentru familia lor: protecție divină, ungerea Duhului Sfânt în lucrare, biruință prin încercări și echilibru între lucru și odihnă.

Colecția de cărți a lui Richard Wurmbrand, 14 cărți

Cărțile lui Richard și Sabina Wurmbrand nu sunt doar lecturi, ci adevărate mărturii ale unui erou al credinței, care a ales să rămână ferm în convingerile sale, indiferent de preț. Alege să citești această colecție și află ce i-a susținut în cele mai întunecate momente, devenind parte din povestea lor de credință neclintită.

399,90lei
Colecția de cărți a lui Richard Wurmbrand, 14 cărți
399,90 leiVezi mai multe

SURSE: www.apme.ro
Partajați Acest Articol