Jeffrey Marsh, un influencer LGBTQ pe rețelele sociale care se autointitulează „life coach”, a stârnit controverse după ce a postat mai multe videoclipuri în care încurajează minorii să „rupă legăturile” cu părinții care nu susțin mișcarea LGBTQ.
Marsh apare frecvent în videoclipurile sale purtând machiaj accentuat și cercei.
Într-un videoclip postat pe TikTok, acesta a declarat: „Dacă nu ai familie, poți fi parte din familia mea. Dacă ai nevoie să rupi legătura sau să reduci contactul, te iubesc foarte mult!”
🗣️ Într-un alt videoclip, Marsh a explicat că „ruperea legăturilor, mai ales cu familia sau un partener, este un mod de a salva relația”. El susține că „prin ruperea legăturilor, aduci de fapt iubire în relație. Salvezi relația distrugând-o. Și pentru mine, asta este o alegere morală.”
Motiv de rugăciune
Să ne rugăm ca Dumnezeu să binecuvânteze toți părinții cu înțelepciune și pricepere în creșterea și educarea copiilor.
De asemenea, să cere protecția Lui peste familiile noastre și să ne păzim copiii cât putem de mult de tot ceea ce le-ar face rău.
Sculptarea sufletului. Cu ce îi ești dator copilului tău – Edwin si Lillian Harvey
Una dintre puținele cărți valoroase pe care eu, Cristi Boariu, o folosesc împreună cu soția mea pentru creșterea celor 8 copii este aceasta! O recomand cu încredere!