Prin relatări cutremurătoare ale adolescenților care au căzut victimă consumului de droguri, autoritățile își propun să prevină apropierea tinerilor de această lume periculoasă a substanțelor interzise.
Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a demarat o campanie națională pentru a aduce la lumină adevăruri dificile, în speranța că vor sensibiliza un număr cât mai mare de elevi.
💊 Alexandra a trăit un coșmar timp de zece ani, începând consumul de droguri în adolescență și crezând că nu va avea de suferit în vreun fel. Dar nevoia de substanțe interzise a crescut alarmant de repede, cucerind-o treptat. „Atunci când ai sevraj, faci orice ca să faci rost de bani pentru droguri. Te transformi într-un monstru care calcă pe orice suflet, nu mai ții cont de absolut nimic. Au fost multe lucruri dramatice, până la punctul în care a trebuit să întrețin relații sexuale în schimbul unor droguri…” ❌ A fost condamnată la închisoare și, pentru o perioadă, a fost nevoită să trăiască pe străzi.
În timp ce își aduce aminte de perioada dificilă când era dependentă, Georgiana își amintește și de momentul în care totul s-a schimbat. Elevă olimpică, a acceptat să fumeze o țigară cu substanțe interzise la o petrecere și viața ei a luat o întorsătură neașteptată.
Tinerele au reușit să depășească dependența, dar procesul a fost extrem de dificil, petrecând luni în șir în spitale de psihiatrie și centre de reabilitare.
Natalia Intotero, Ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse: „Aproximativ 3,2 până în 5 la sută din cei care consumă droguri reușesc să se și salveze. E nevoie de foarte multă voință, e nevoie de determinare, de curaj, de susținere. Din păcate, vorbim și de droguri sintetice ce se găsesc la prețuri accesibile.”
❌ Scopul campaniei „Fără bariere" este de a prezenta experiențele foștilor consumatori de droguri adolescenților și tinerilor care se pot confrunta cu această tentație, încercând astfel să îi prevină să intre în lumea substanțelor interzise. 🇷🇴 Caravana „Fără bariere” va ajunge în 20 de orașe din țară.
Cristi Boariu: Pericolul drogurilor
Dacă cunoști tineri prinși de aceste substanțe periculoase, poți să împărtășești cu ei acest mesaj despre droguri:
Motiv de rugăciune
Să ne rugăm pentru tinerii prinși în astfel de patimi. Dumnezeu să îi ajute să găsească eliberarea la El, iar nouă să ne ofere curajul de a-L propovădui atât prin fapte, cât și prin cuvinte.
Un cadou care schimbă vieți
365 de eseuri creștine semnate de Pastorul Cristi Boariu, câte unul pentru fiecare zi din 2024!